E Riţa, fecioara cu ochii sprinţari –
Cu sâni ca de piatră
Născută-n alaiul a zece cobzari,
Regină pe şatră.
Zglobie ca fulgul, cutreieră văi
Şi negre poene,
Iar ochii ei tineri îi joacă-n văpăi
Pe umede gene.
Cosiţa ei creaţă, pe umerii goi,
Îi cade-n inele,
Surâsu-i aruncă pe-ntregul zăvoi
Sclipiri de mărgele.
Aprinsă-i năframa ce-i flutură-n vânt,
Râd galbeni în plete –
Când trece cu-n zâmbet, zvârl cuşma-n pământ
Nomadele cete.
Când naşte sub corturi un cânt legănat
Şi-un zvon de sandale
Cu patimă cruntă ciocanele bat
În vechi nicovale.
Ea joacă sub vaierul strunii prelung
La focuri sărace,
Şi razele lunii fiinţa-i străpung
Cu sute de ace.
Uşor se mlădie, roteşte pe loc,
Dând chiot sălbatic,
Şi pare piciorul ei sprinten în joc,
Atins de jăratic.
Dispare-n vârtejuri, sar banii pe sân
Loviţi de furtună!
Şi geme ca vie sub meştere mâini,
Lăuta străbună.
Târziu stau nomazii la stele culcaţi,
Iar ea pe câmpie,
Sărută văzduhul cu ochi dilataţi
De-o sfântă beţie.
Artur Enăşescu
