marți, 5 iulie 2011

Ţiganca

E Riţa, fecioara cu ochii sprinţari –
Cu sâni ca de piatră
Născută-n alaiul a zece cobzari,
Regină pe şatră.

Zglobie ca fulgul, cutreieră văi
Şi negre poene,
Iar ochii ei tineri îi joacă-n văpăi
Pe umede gene.

Cosiţa ei creaţă, pe umerii goi,
Îi cade-n inele,
Surâsu-i aruncă pe-ntregul zăvoi
Sclipiri de mărgele.

Aprinsă-i năframa ce-i flutură-n vânt, 
Râd galbeni în plete –
Când trece cu-n zâmbet, zvârl cuşma-n pământ
Nomadele cete.

Când naşte sub corturi un cânt legănat
Şi-un zvon de sandale
Cu patimă cruntă ciocanele bat
În vechi nicovale.

Ea joacă sub vaierul strunii prelung
La focuri sărace,
Şi razele lunii fiinţa-i străpung 
Cu sute de ace.

Uşor se mlădie, roteşte pe loc,
Dând chiot sălbatic,
Şi pare piciorul ei sprinten în joc, 
Atins de jăratic.

Dispare-n vârtejuri, sar banii pe sân 
Loviţi de furtună!
Şi geme ca vie sub meştere mâini,
Lăuta străbună.

Târziu stau nomazii la stele culcaţi,
Iar ea pe câmpie,
Sărută văzduhul cu ochi dilataţi
De-o sfântă beţie.

Artur Enăşescu

joi, 16 iunie 2011

Tiganii


de Alexandr Pușkin
Traducere de Alecu Donici
 Cu șatrele din loc în loc
Țiganii prin Bugeac se poartă,
Neprihănind al lor noroc
Sau nestatornica lor soartă.
Ei astăzi, iată, au rămas
La mal de apă pentru mas.
Cu țoluri rupte, afumate
Căruțele le învelesc
Pe deasupra pân' la roate,
Apoi femeile gătesc
Mâncare proastă și se pun
Buluci lângă ceaun.
În depărtare se privesc
Cum caii pasc la iarbă verde,
Iar după șatre dezlegați
Șed urșii bine învățați,
Gâlcevi și vorbe, și strigare,
Amestecate cu cântare,
Și sunetul de fierării
Asurdă locul în câmpii,
De drum ei iarăși fac gătire.
Dar s-a trecut în vetre focul,
Toți s-au culcat; în liniștire
Răsună de departe locul,
Numai cu glas de câini lătrând,
Și uneori cai nechezând.
Pe ceru-albastru și curat
Cu stele multe-mpresurat.
O lună de lumină plină,
Trecea cu o mișcare lină,
Sub șatră unul din țigani
Cu capul înălbit de ani,
Pe lângă foc încă ședea
Și demâncatul pregătea.
El aștepta cu nerăbdare
Pe preaiubita lui fetică,
Ce îndeseară, singurică,
S-a dus la câmp pentru plimbare.
Dar ea nu vine! luna trece!
Moșneagul îngrijat petrece.
Zamfira nu se vede! Nu-i!
Și s-a răcit mâncarea lui.
Dar iată e. În urma ii
Un tânăr vine din câmpii.
Țiganului necunoscut
— Tătucă! fata i-a vorbit,
Un om din lume neștiut
Aflând, la noi eu am poftit,
Străin fiind, dintru alt neam
El vrea să fie și țigan;
Pe dâns' dreptatea-l prigonește
Și el Alecu se numește.
Moșneagul
Prea bucuros! la noi rămâi
În astă noapte tu de mâi;
Sau și mai mult, nădăjduiesc,
Eu gata sunt să înlesnesc
A ta petrecere aici,
Cu parte după roduri mici,
A ostenelilor lenoase.
Deprinde-te și tu cu noi,
Cu sărăcia cea voioasă,
Și mâine dez-de-mânecate
Într-o căruță amândoi
Ne vom porni noi mai departe.
Vrun meșteșug trebui să știi;
Fierar bun, sau scripcar să fii,
Sau poartă ursul tu prin sate.
Alecu
Prea bine.
Zamfira
Vom petrece noi
Tot împreună, amândoi;
Dar e târziu și nu-i nici lună,
Să ne culcăm cu seară bună.
Lumina cea de zi răsare;
Moșneagul s-a sculat îndată.
Trezind și pe iubita fată:
— Zamfiro, scoală! Ziua mare!
Sculați voi de acum, sculați!
Și de gătit vă apucați.
Odată toți au năvălit,
Și șatrele au ridicat;
Au strâns degrab', au înhămat
Și iar în cale s-au pornit.
Măgarii în spinare duc
Copiii mici; iar ceialalți,
Femei și fete și bărbați,
După căruți pe jos se duc
Toți peticiți și dezbrăcați.
Ce veselie! Ce cântare!
Ce vorbe, și ce vuiet mare!
Răcnește ursul, câinii latră,
Și scârție neunsa roată;
Într-un cuvânt, a lor pornire
E deșănțată la privire.
Mâhnitul tânăr se uita
La văi, la dealuri, la câmpii
Și lucruri nouă căuta
Între țigani și în pustii.
A lui Zamfiră preaiubită,
Cu negri ochi împodobită,
Îl mângâia cu dezmierdare,
Mărturisind a sa plecare.
Dar el în sine tot purta
O mâhniciune tăinuită,
În inimă pecetluită;
Și-adeseori nevrând ofta:
Păsăruică mică,
Tu nu știi de rău,
Nimenea nu-ți strică
Cuibușorul tău.
Pe crenguță crești,
Soarele răsare,
Și tu cu cântare
Lumea veselești.
Primăvara trece
Vine toamna rece,
Oamenii urăsc,
Oamenii jălesc.
Păsăruica dulce
La loc cald se duce,
Șade-n altă țară
Pân' de primăvară.
Asemenea cu păsărica,
Și tânărul nu avea loc,
Deprinde nu putea nimica
Nici nu credea el în noroc.
A lui era mai lumea toată,
Pentru de grijă-a sa purtare
Lăsa la pronia înaltă,
De mulțumiri, de desfătare
Mai înainte el știa,
Căci slăbiciunile ardeau
În pieptul lui nepotolit.
Viețuind în lume mare,
De slavă el s-a măgulit,
În toate a făcut cercare,
Și cunoscându-le deșarte
Acum el s-a ascuns departe.
Dar focul nu mult va fi stins,
Curând îl vom vedea aprins.
Zamfira
Iubite! spune ce gândești,
Sau iarăși tu acum dorești
De lume mare și de târguri?
Alecu
Ce să doresc! tu nu poți ști,
Tu nici nu-ți poți închipui
A târgurilor grele juguri,
Unde n-ai gustul de viață,
Nici suflă ei de dimineață
Ca noi un aer răcoros
Cu miros de câmpii frumos.
Ei a iubi se rușinează,
De fire prea se depărtează,
Și voia lor o târguiesc,
Metalului ei se jertfesc;
În aur cred, lui se închină,
Și lumea lor de rău e plină.
Ce să doresc, a lor mândrie?
Zâmbire cu fățărnicie?
A lor nebună pizmuire?
A lor deșartă strălucire?
Zamfira
Dar acolo sunt curți frumoase,
Petrecere în adunări,
Sunt multe lucruri arătoase;
Și fetișoare de boieri.
Alecu
Cu mulțumire cumpărată
Petrecerile nu sunt bune,
Unde nu-i dragostea cea dreaptă,
Și veselia-i mâhniciune.
Iar fetele? tu-mi ești primită,
Făr' de a lor împodobiri,
Ș-a pietrei scumpe străluciri;
Să nu te schimbi, a mea iubită,
Eu însă într-un gând curat
Voiesc cu tine să împart
A mea din lume izgonire
Și voie bună și mâhnire.
Moșneagul
Măcar că tu ai petrecut
Între norodul cel bogat
Și cu știință luminat,
Tot ne iubești pre noi prea mult,
Însă nu-i pururea plăcut
Și traiul nostru, la acei
Ce-n desfătare au crescut.
Eu știu de la părinții mei
O din vechime povestire:
Pentru un om ce a trăit
Aici de Roma surghiunit;
Dar am uitat a lui numire;
Împodobită însă fire
Avea acel bătrân vioi,
Viețuind el între noi
Pe lângă Dunăre, spunea
De ale lui nenorociri
Și alte multe povestiri
Cu mintea sa închipuia.
Dar alții pentru dânș' prindea
Prin mreajă peștii și vânat
Și pentru iarnă-i pregătea
Din blane, straie de-mbrăcat,
Iar el nici c-a putut deprinde
Nevoii îngrijăluiri,
Și blestemând cu mari cuvinte,
A soartei lui învăluiri,
Zicea că dumnezeii grea
Certare lui au rânduit
Și moarte, drept bun dar, cerea.
Din sânul patriei răpit,
Ca un copil plângea cumplit
El la aducerea aminte
De zilele de mai nainte,
Murind, a fost lăsat cuvinte
A lui înstrăinate oase
Să se mute la a lor pământ.
Alecu
O! iată soartă ticăloasă
A unui scriitor vestit!
A unui patriot slăvit!
Poetule! Tu mie spune:
Ce se numește slavă-n lume?
A laudelor glăsuire!
Din neam, la depărtatul neam!
Ori după moarte tânguire!
Sau în sfârșit istorisire
Sub șatra a unui țigan?!!
Uitând cu ură lumea mare,
Acum Alecu de doi ani
Petrece tot între țigani
Într-o firească desfătare.
Cu dânșii bine s-a deprins
Și rareori el, ca prin vis,
Abia mai aducea aminte
Petrecerea de mai nainte.
Vieții lui soție bună
Cu dâns' Zamfira dimpreună
Se duc cu ursul pe la sate,
Alecu prea frumos mi-l joacă,
Moșneagul daireaua bate,
Toți pentru bun bacșiș se roagă;
Și-așa petrec a lor viață.
Într-o zi de dimineață
Zamfira veselă cânta
Și la Alecu se uita.
Cântecul I*
Arde-mă, frige-mă
În foc vânat pune-mă.
De m-ai frige pe cărbune,
Ibovnicul nu-ți voi spune.
Că el este tinerel,
Drăgălaș și frumușel;
Iar pe tine, bărbat rău,
Eu de-acum nu te mai vreu.
Și tu măcar pân' la moarte
De m-ai bate, de m-ai arde,
Și bucăți de m-ai tăia
Tot voi face cum voi vrea.
Alecu
Ce nu mai taci, că am urât
A voastre cântece țigănești.
Zamfira
Dreptate ai să le urăști,
Că tocmai pentru tine cânt.
*
Alecu
Da' eu și fără de cântare
Pricep ceva a ta plecare.
Și visul meu de astă-noapte
Îmi prevestește grele fapte.
Zamfira
În visuri crezi, om luminat?
Un lucru foarte de mirat!
Alecu
Nu cred în visuri, nici nu vreu
Să cred întru nimica eu,
Și tu de-acum nu ai crezare;
Iar visul meu fiind cumplit
În suflet a întipărit
O prea urâtă așteptare,
Dar mai ales simțirea me
Îmi prevestește oarece.
Moșneagul
La ce atâta supărare,
Tu ți-ai făcut făr' de cuvânt?
Alecu
O! nu, eu foarte bine simt,
Eu înțeleg a ei schimbare.
Moșneagul
A ta mâhnire temei n-are!
Ea îi femeie! Tu iubești;
Tu porți o dragoste cumplită,
Statornică, nemărginită.
Iar inimile femeiești
Prea înfocat ne îndrăgesc
Și iar degrabă ne urăsc.
De-aceasta tu să nu te miri,
Că uită-te-n albastrul cer
Prin nouri luna cum plutește
Ea tuturor împărtășește
A sa lumină mângâioasă,
Dintr-un oraș intră în alt,
Și din acela vrea să iasă
Lăsându-l iar întunecat;
Și cine poate zice lunei:
Stăi într-un loc fără mișcare,
Sau cine stavilă va pune
Femeii la a ei plecare?
Alecu
Dar cum mai înainte ea
Pe mine tare mă iubea?
Moșneagul
Ascultă, eu să-ți spun de mine:
Și eu în lume am iubit
Mai mult pot zice decât tine,
Nemăsurat fiind robit,
Cunosc această pătimire
Întâi țin minte eu abia.
Pe Dunăre când nu avea
Moscalii încă stăpânire.
Pe când știam noi de sultan,
Iar pașa de la Akerman
Ocârmuia Bugeacul tot,
Atuncea tânăr eu eram
Și să-ți închipuiesc nu pot
Cel dintâi foc ce s-au aprins
Întru simțirea mea nestins.
În scurt, ceea ce-am dorit
Cu mare chef am dobândit,
Dar un minut de fericire,
A fost un vis, o nălucire.
Nevasta mea numai un an
Mi-a arătat ceva plăcere,
Apoi fugind cu alt țigan
M-a fost lăsat în supărare
Și cu Zamfira mititică.
Alecu
Dar tu n-ai mai făcut nimică?
Moșneagul
Ce să mai fac! Și cine poate
În silă dragoste a scoate?
Iar oamenii petrec în lume
Mai multe rele între bune.
Alecu
Eu nu-s așa! eu pân' la moarte
Voi răzbuna a mea dreptate
Găsindu-mi dușmanul dormind,
Pe malul mării, neștiind,
Că eu aproape sunt de dâns',
Ș-atunci l-aș arunca în mare
Și moartea cea făr' de scăpare
O aș privi cu haz și râs.
Ocrotitoarea acea bună
A înfocatului amor.
O noapte lină fără lună
S-au pus pân' la ai zilei zori.
Pe ceriu stele scânteiază
Cu strălucitele lor raze.
Țiganii toți au adormit;
Alecu vis prea greu visează
Și se trezește mult uimit:
Zamfira lângă dânsul nu-i!
Dar unde e?!.. În pieptul lui
Se bate inima zuliară
Întru mânia înfocată.
El iese înarmat afară,
Pe iarba cea înrourată
O tăinuită urmușoară
Se vede... El în nerăbdare
Nu merge, ci, pot zice, zboară.
Dar ce amarnică mirare!
După movili se văd în zare
Ca două umbre șopotind...
El se oprește ascultând:
Zamfira
Mă duc de-acum.
Țiganul tânăr
Mai stai, puicuță!
Zamfira
Zău că mă tem, mă tem, drăguță.
Țiganul tânăr
Da' pentru ce atâta frică,
Stai, nu te teme de nimică,
Alecul tău va fi dormind...
— Aici voi veți muri iubind!..
Alecu groaznic a strigat,
S-a repezit și a și dat
În inimă cu iataganul.
Mort a căzut atunci țiganul.
Zamfira în așa uimire
A zis cu deznădăjduire:
— Ucigașule! mi-i frică
De vărvăreasca ta pornire.
Alecu
Și tu dar lângă dânsul pică!
(o lovește în inimă)
Zamfira
Ah! am iubit! Iubind și mor...
Se revărsa de ziuă zori:
Alecu după deal ședea
Cu iataganul plin de sânge
Și două trupuri reci privea,
Iar când s-au început a strânge
Țiganii toți pe lângă dâns',
Atunci moșneagul cu mâhnire,
Nevrând a face răsplătire,
Apropiindu-se a zis:
— Fugi, varvar om, tu de la noi,
Te du la lumea ta cea mare
Și lasă-ne întru uitare:
Tu ești născut pentru război,
Și te fălești cu deșteptare,
Iar noi în rânduirea soartei
Suntem sălbatici, dar firești,
Științi n-avem pravilicești,
Nici sânge nu vărsăm cu moarte,
La suflet ne numim noi mici
Și n-am ucis încă pe nime,
Iar tu ești varvar! fugi de-aici!
Te du, și Dumnezeu cu tine.
Zicând aceste, au luat
Țiganii trupurile moarte,
Plângându-le le-au îngropat
Și s-au pornit în altă parte.
Numai o șatră în cîmpie
Rămase singură, pustie.
Așa când toamna dimineață
Cucoarele se înarmează
Și se pornesc cu strigăt mare
La locuri calde pân' la vară,
Iar una ce putere n-are,
Fiind rănită-n aripioare,
Rămâne singură, pătrunsă
De mâhniciunea cea nespusă.

Romanta nomada

Romanta nomada

M-am nascut la voi in satra
In camp verde de mohor
Libera si fara griji
Ca o pasare in zbor
Tata-mi cumpara sandale
Si rochii largi cu volane
Multi ar vrea sa ma peteasca
Dar n-am rochie de mireasa
Sus pe coama dealului
In tropotul calului
Cint cantecul vantului
Dragostea pamantului
Sunt vanduta pe parale
Banii-mi zornaie in par
Dar n-am de iubire parte
Si-o sa ma usuc de dor
As fugi singura-n lume
Sa mai pierd printre pustii
N-am nici nunta nici pomana
Vie moarta a cui oi fi?
N-am nevoie de palate
De multi bani si bogatii
Caut iubirea curata
Si stiu ca n-o voi gasi.
Multi vor sa ma cucereasca
Si ma roaga sa-i urmez
Numai unul ma asteapta
Si pot numai sa-i visez
Unde este nici eu nu stiu
Lumea e atat de mare
Stau cu genunchii la gura
Si ma rog, doar de-ar apare!
Ceruri albastre mi-l cata
In apele verzi si vii
In brazde de pamant, arate,
In roua stinsa-n campii
poezie de Luminiţa Soare

Cntece tiganesti

Ocroteşte-mi, Doamne, neamul - satiră sau…. rugă

Uite-aşa ne ducem traiul
să ne câştigăm mălaiul.
Ruşinos, n-avem ce face,
mai cerşim cu bună pace,
ş-adunând nişte dolari,
creştem copilaşii mari.
Rău ne-a mers vestea în lume,
de şmenari dar fără nume,
de hoţi şi de cerşetori,
criminali, vi-o-la-tori,
buni doar… numai la-nchisori.
Cu mâinile amprentate,
cunoscuţi chiar şi în State
că trăim doar din furate.
Toţi o apă şi o… Baltă,
cum te vede, cum te saltă,
mai ales italienii
ce-s mai hoţi ca… Toţi oltenii.
Doamne fă-i să ştie odată,
că ţara mea nu-i o şatră.
Fă-i Doamne să ştie toţi,
că românii nu sunt hoţi.
Sunt un pic mai necăjiţi,
de necazuri, bântuiţi,
unii chiar mai jigăriţi,
dar la muncă? Mai cinstiţi.
Ocroteşte-mi Doamne, neamul,
că şi el e robul tău,
e hulit cu prea mult patos,
n-are loc nici chiar pe Atos,
sunt român, îmi pare rău.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu

Popasul tiganilor

În noapte, sub poale de codru-nverzit,
E freamăt de glasuri, un tainic şoptit ;
Ard galbene flăcări şi-n zare de foc
Vezi chipuri sinistre grămadă-ntr-un loc.
Ţiganii, drumeţi cei vecinici ei sânt!
Cu ochii de fulger, cu pletele-n vânt;
La Nilul cel galben departe născuţi,
Ei arşi sunt de soare, de vânturi bătuţi
Aproape de flăcări, pe pajişte stau
Bărbaţii sălbatici şi chiote dau,
Femeile-aleargă mâncare făcând
Şi umplu paharul şi-l poartă pe rând.
Ei cântece cântä şi basmuri îşi spun
Din vremuri mai bune c-un alt cer mai bun
Bătrâna ţigancă, acolo sub brazi, ,
Descântece-nvaţă pe negri nomazi
Şi oacheşe fete se-nşirä la joc
În cerul cel magic al zärii de foc,
Răsună ghitara fierbinte şi-ntins
Şi jocul se-ncinge sălbatic şi-aprins.
În urmă se culcă, odihnă cătând ;
Le freamătă brazii s-adoarmă curând.
În vis, exilaţii pământului lor
Văd Sudul, o ţară, şi ei un popor.
Dar zorile roşii se varsă pe cer,
Frumoasele visuri fantastice pier.
Greu scârţâie carul, ei pleacă la pas —
Dar unde ? O viaţă de drum şi popas!


George Cosbuc


[ Short URL ... ]

miercuri, 15 iunie 2011

Rondelul tiganilor




Rondelul tiganilor

Tiganii merg fără-ncetare-
Nu stiu nici ei când au pornit,
Dar se tot duc necontenit,
Impinsi de-o vecinica chemare.

Cu galbeni ochi pierduti în zare,-
De când se stiu s-au pomenit-
Tiganii merg fără-ncetare:
Nu stiu nici ei când au pornit.

Mereu tigani, -cu mic, cu mare,
Au tot născut si-au tot murit-
Si tot spre visul ne-mplinit,
Rapiti de-aceeasi aiurare,
Tiganii merg fără-ncetare.

Alexandru Macedonski

TIGANEASCA

La o margine de sat
Sta o satra de tigani
O tiganca frumusica
Mi-a zâmbit de sub castani.

Refren:
Tigancusa esti frumoasa
Tigancusa mea
Te iubesc de-o viata
Si nu te pot uita.

Trece vara, vine iarna,
Pleaca satra de tigani
Si cu ea pleaca tiganca
Ce-am iubit-o sub castani.

Trece iarna, vine vara,
Vine satra de tigani
Dar tiganca frumusica
A fugit cu alt tigan.

Ţigănească


Holocaustul romilor

2 august 1944 - Holocaustul romilor

Comunitate

Pe 2 şi 3 august 1944, mii de romi şi sinti au fost masacraţi în Zigeunerlager, lagărul de concentrare din Auschwitz-Birkenau. Se consideră că între 600.000 şi 1,5 milioane de romi au fost exterminaţi în perioada holocaustului. Acest fapt denotă că etnia romă a fost cea mai afectată de nazism, dacă avem în vedere procentele: peste 90% din populaţia romă din Austria, Germania şi Estonia a fost exterminată de regimul fascist.  

Prima reacţie a puterilor publice faţă de romi a fost, în general, de respingere, de expulzare. În Germania au fost vânaţi la Frankfurt, în 1449, iar la sfârşitul secolului, respingerea a devenit globală: Reichstag-ul, reunit la Landau şi Friburg, în 1496, 1497 şi 1498, i-a declarat pe romi „spioni în solda turcilor“, „aducători de ciumă“. Au fost acuzaţi de tâlhărie, vrăjitorie şi furt de copii. În 1500, împăratul Maximilian I, la Auxburg, a solicitat măsuri sporite, uciderea imediată a romilor. Ferdinand I, mai clement, a interzis uciderea imediată a femeilor şi copiilor romi. Georg II, în 1661, a emis un decret de condamnare la moarte a romilor surprinşi pe teritoriul ţării, iar în anii următori, cavaleria i-a vânat peste tot. În 1721, exterminarea a însemnat uciderea bărbaţilor şi tăierea urechilor femeilor şi copiilor.

Vii şi morţi

În perioada interbelică, erau numeroşi romi în Rusia, în Ţările Baltice şi Balcani. Un număr destul de mic, în Franţa şi Belgia. Unii istorici estimează numărul de romi la 5.000.000, chiar mai mult, după scriitorul francez de naţionalitate romani, Mateo Maximoff. Cifrele variază însă, de aceea şi numărul victimelor este greu determinat.

1899 - 1933, reglementări speciale pentru romi

În martie 1899, s-a creat, pe lângă Poliţia din Bavaria, o secţie specială pentru „Problemele ţiganilor“. Aceasta primea copii ale verdictelor date de tribunale în cazurile în care delictele erau comise de romi şi orice alte informaţii referitoare la viaţa lor.
Legile împotriva romilor şi nomazilor date de Biroul din München („Centrul Naţional“) au intrat în vigoare după Ordonanţa din 16/17.04.1929. O secţiune, a „Problemelor ţiganilor“, a fost creată pe lângă Biroul Internaţional de Poliţie, la Viena.

1933 - 1939, „Chestiunea ţigănească“

Legea din 1929 impunea romilor mai multe restricţii. Nu aveau dreptul să se deplaseze fără un permis eliberat de poliţie şi trebuia să utilizeze, pentru deplasări, rulote sau caravane. Tinerii care depăşeau vârsta de 16 ani şi care nu puteau face proba unei ocupaţii erau constrânşi să efectueze doi ani de muncă în centre de reeducare.
După 1933, odată cu accederea la putere a lui Hitler, aceste măsuri s-au agravat. Într-o ţară în care deviza era „Arbeit macht frei“ (Munca înseamnă libertate), orice persoană fără acte putea fi declarată parazit. Romii care nu-şi puteau proba naţionalitatea germană erau expulzaţi. În curând s-au deschis lagăre de concentrare şi, printre primii închişi, inamici ai regimului, prizonieri de drept comun erau evreii şi romii. Documente din 1936 relatează deportarea romilor la Dachau.

Genocidul

Aşa cum spunea istoricul Billing, genocidul este construit pe principiul „Omul nu este ucis pentru ceea ce face, ci pentru ceea ce este“. Rasa avea să fie cea care va duce la soluţionarea „Problemei ţiganilor“. Himmler a oferit 40 de romi prizonieri, în lagărul Sachsenhausen, profesorilor Werner Ficher şi Hombeck, pentru a le da posibilitatea de a proba că prin venele romilor curge sânge nearian. După aceşti „savanţi“, peste 90% dintre romi erau metişi şi ateişti metişi, aveau tendinţa de a contracta căsătorii cu alţi metişi sau, cu atât mai rău, cu germani „integraţi“ din punct de vedere rasial.

1939 - 1945. „Soluţia finală“ a „problemei ţigăneşti“

Victoria rapidă din Polonia i-a făcut pe germani să-şi piardă minţile. Visele lor prindeau contur. Una dintre sarcini era şi exterminarea romilor. Hitler chiar mărturisise că exterminarea evreilor şi romilor îl preocupa încă dinainte de declanşarea războiului.
În martie 1939, Cehoslovacia şi-a pierdut independenţa. Slovacia a devenit un stat-satelit al Reich-ului, pe 14 martie. A doua zi, Boemia - Moravia au fost alipite Reich-ului. Romii de aici au ajuns la porţile morţii în martie 1939.

Ungaria - „soluţia finală“, la sfârşit

Din 19 martie 1944, Ungaria a fost ocupată efectiv de germani. Existenţa unui lagăr de concentrare pentru romi a fost demonstrată, ceea ce presupune că au fost şi altele. Cifra de 31.000 de romi deportaţi de Ungaria, începând cu octombrie 1944, explică eficacitatea măsurilor anterioare luate împotriva romilor (încă de pe vremea Mariei Tereza şi a lui Iosif al II-lea), cât şi intervenţia naziştilor în soluţia finală.

Masacrele din URSS şi Ţările Baltice

În spatele generalilor Von Leer, Von Bock, Von Rustedt şi a altora erau trupele SS, cu care armata colabora „foare strâns, aproape cordial“, după cum scrie comandantul plutoanelor de execuţie Stahlecker, a cărui misiune, comandată de Himmler, a fost organizarea masacrelor în Ţările Baltice.
Pe 14 august 1941, Himmler a decis exterminarea evreilor din URSS, fapt care a fost fatal şi romilor. În octombrie 1941, SS-ul a executat un grup de 31 de romi nomazi. Trupele germane i-au asasinat pe toţi romii blocaţi între cele două fronturi. Anul 1942 a fost, în mod special, un an al morţii.
Exterminarea romilor din Polonia

A început în primăvara anului 1942. Cei care fuseseră închişi în ghetoul din Varşovia, în 1941, au fost trimişi la Treblinka. În 1942, la Grochow, au fost semnalate asasinate ale romilor. O parte dintre ei s-au refugiat în păduri pentru a scăpa de razii.
În estul Poloniei, majoritatea romilor au fost exterminaţi în afara lagărelor, la sfârşitul anului 1942, de Gestapo. În aceeaşi perioadă, în sud, cei care scăpaseră din lagărele din Belzec şi Sobibor au fost asasinaţi în satele în care locuiau. Romii au fost deportaţi la Auschwitz, Birkenau, Lodz, Chelmno, Maidanek şi în lagăre mai mici. Lodz a fost centrul exterminării, în care un spaţiu special a fost rezervat romilor încă din toamna anului 1941.

Genocidul a continuat

Genocidul din România poate fi pus cu greu pe seama naziştilor germani, spun istoricii. Autorităţile române şi mareşalul Antonescu i-au deportat pe romi în Transnistria.
Evreii şi romii din regatul sârbilor, croaţilor şi slovenilor au căzut în mâinile naziştilor în aprilie 1941. Italia a anexat Dalmaţia şi jumătate din Slovenia, iar Germania a invadat Serbia. Grupuri fasciste create în perioada interbelică şi-au luat avânt: în Croaţia, ustaşii, devotaţi lui Ante Pavelic, în Serbia, cetnicii, conduşi de Ljotic şi Nedic. Pe 3 iulie 1941, un recensământ al romilor ordonat şi realizat de serviciile poliţiei municipale a Croaţiei specifica dacă era vorba de romi nomazi sau nu, ce tip de locuinţă aveau, dacă posedau un teren şi ce meserie aveau. Expulzarea romilor din Croaţia a fost pronunţată fără termen, romii fiind scoşi din sate, urcaţi în trenuri şi trimişi în lagărul de la Jasenovac. Croaţia a rezolvat „problema ţigănească“ prin genocid.

„Excepţia“ Bulgariei

Două ţări au făcut excepţie de la colaborarea cu regimul nazist, opunându-se activ exterminării evreilor: Danemarca, în vestul Europei, şi Bulgaria, la est. În martie 1941, Bulgaria a devenit aliata naziştilor, care i-au atribuit teritorii, ca recompensă. Petar Gabrovski, ministru de interne, aliatul fasciştilor, era gata de a promova o politică dură. Prin strategia sa contradictorie, totuşi, Bulgaria a evitat ocuparea teritoriilor sale de către trupele germane. Acest fapt explică absenţa masacrelor romilor în ţară.
Cronologie
- 22 martie 1933: se interzice romilor practicarea muzicii;
- 14 iulie 1933: începutul „sterilizării“ romilor, consideraţi rasă inferioară;
- 18 septembrie 1933: prima arestare masivă a romilor;
- 23 martie 1934: expulzarea romilor care nu puteau proba naţionalitatea germană;
- iunie 1935: poliţia germană întocmeşte 5.000 de dosare;
- 15 martie 1936: retragerea dreptului de vot pentru romi;
- 22 iunie 1936: prima deportare a romilor în afara Berlinului;
- 1938: cercetătorul nazist Ritter propune deportarea romilor;
- septembrie 1938: 852 de romi şi sinti sunt internaţi în lagărul german din Marzahn;
- 8 decembrie 1938: Himmler iniţiază programul de luptă împotriva ameninţării ţigăneşti;
- 1 martie 1939: se dă un Decret general împotriva romilor şi sintilor;
- 29 iunie 1939: un convoi de 440 de romi şi sinti (copii şi femei) este trimis în lagărul de la Ravensbrück;
- 27 septembrie 1939: Centrul naţional de luptă împotriva pericolului ţigănesc este încorporat RSHA, Cartierul General al Securităţii Naţionale;
- 16 octombrie 1939: Eichmann propune alăturarea romilor şi sintilor la convoaiele de deportare a evreilor;
- 6 aprilie 1940: Franţa interzice circulaţia „nomazilor“;
- mai 1940: deportarea romilor şi sintilor din Germania în lagărele de exterminare din Polonia;
- august 1940: romii din Austria sunt internaţi în lagărul de muncă de la periferia Salzburgului;
- 10 august 1940: germanii deschid două lagăre pentru romi;
- 4 octombrie 1940: armata germană ordonă internarea tuturor romilor francezi din zona ocupată;
- noiembrie 1940: interzicerea „nomadismului“ romilor din România;
- 22 martie 1941: expulzarea copiilor romi şi sinti din şcolile publice germane;
- 30 mai 1941: armata germană de ocupaţie din Serbia decretează aceleaşi tratamente pentru romi şi evrei;
- 31 iulie 1941: Heidrich include romii în „soluţia finală“;
- 28 septembrie 1941: execuţia în masă a romilor în Ucraina de către armata germană;
- noiembrie 1941: Germania ordonă concentrarea în lagăre a romilor din Franţa;
- 5 noiembrie 1941: deschiderea lagărului pentru romi în ghetoul din Lodz;
- 16 noiembrie 1941: asasinarea a 824 de romi la Sinferopol, de către germani;
- ianuarie 1942: toţi romii supravieţuitori ai ghetoului din Lodz sunt transferaţi la Chelmno şi gazaţi; cei din ghetoul din Varşovia sunt transferaţi la Treblinka;
- 29 aprilie 1942: prima deportare a romilor cehi, din împrejurimile oraşului Brno, spre Auschwitz;
- mai 1942: Bulgaria decretează munca forţată pentru romi;
- 19 mai 1942: Croaţia decretează arestarea romilor şi internarea lor în lagărul de la Jasenovac;
- iunie 1942: deportarea romilor români în Transnistria;
- august 1942: romii cehi sunt deportaţi în lagărele din Lety şi Hodolin;
- 17 octombrie 1942: suspendarea de către autorităţile române a deportării în Transnistria;
- 13 ianuarie 1943: romii francezi sunt transferaţi în lagărul din Poitier, în lagărele Compiegne, apoi Sachsenhausen;
- 12 februarie 1943: primul transport de romi şi sinti din Germania soseşte la Auschwitz - Birkenau şi sunt instalaţi în Familienlage;
- 15 ianuarie 1944: 351 de romi sunt deportaţi din Belgia (Malines), la Auschwitz;
- 19 mai 1944: 245 de romi din Olanda sunt deportaţi la Auschwitz;
- 2 august 1944: 1.400 de romi sunt deportaţi la Buchenwald, unde sunt gazaţi;
- 10 octombrie 1944: 800 de copii romi sunt transferaţi de la Buchenwald, la Auschwitz şi gazaţi;
- 15 ianuarie 1945: lagărul francez de la Montreuil - Blay este închis;
- 27 ianuarie 1945: primii soldaţi sovietici ajung la
Auschwitz şi eliberează 4.800 de supravieţuitori, între care se mai găsea un singur rom;
- 17 aprilie 1945: englezii eliberează Bergen-Belsen.
gazeta de sud                                                                                                  Sursa: www.romanothan.ro

Istoria rromilor

Istoria ţiganilor este o impletire de legende şi elemente reale. Deşi trăiesc de aproape un mileniu in spaţiul european şi de peste 600 de ani pe teritoriul romanesc, originile lor, dar şi felul in care au ajuns in Balcani, au fost multă vreme controversate.



Ţiganii sau, aşa cum cer ei a fi denumiţi, rromii sunt copiii Indiei. Mai precis, ai unei zone din nordul acesteia, ce cuprinde provinciile Punjab şi Uttar-Pradesh. O legendă din anul 950 după Hristos vorbeşte despre regele persan Bahram Gur, care a domnit în prima jumătate a secolului al V-lea. Din ea aflăm primele mărturii despre nişte nomazi, denumiţi “luri”, ce se ocupau cu muzica. Bahram îi cere conducătorului Indiei 12.000 de luri care să-i distreze Curtea Regală şi oaspeţii

marți, 31 mai 2011

Poveştile romilor deportaţi în Transnistria din ordinul lui Antonescu



Dintre cei 25.000 de romi trimişi în lagăre de Guvernul Antonescu, s-au mai întors acasă doar jumătate. În jur de 7.000 de deportaţi sau moştenitori ai acestora au primit despăgubiri din partea statului german.

Deportarea romilor în Transnistria a fost decretată pe 1 mai 1942 şi a început o lună mai târziu, când au fost îmbarcaţi în trenurile către Transnistria primii 11.441 de romi - 2.352 de barbaţi, 2.375 de femei şi 6.714 copii. Alţi 13.176 de romi sedentari au fost deportaţi în septembrie 1942. Datele provin din raportul Comisiei Wiesel despre Holocaust. Cele două loturi de romi trimise în Transnistria reprezentau la vremea respectivă aproximativ 12% din totalul populaţiei rome recenzate în 1930, care era de 262.501 de persoane rome.
Deportarea
Deportarea romilor nu a avut, oficial, o motivaţie rasistă, ci una de natură socială. În 1942, ordinul Mareşalului Antonescu a fost clar: „Toţi ţiganii nomazi, acei cari nu-şi pot justifica existenţa şi acei cu condamnări, vor fi adunaţi prin grija organelor Jandarmeriei şi trimişi până la 1 noiembrie a.c. în Transnistria".
„Consider, în condiţiile în care criteriul de deportare ar fi fost doar cel de natură socială, al menţinerii siguranţei populaţiei, că ar fi trebuit să fie deportaţi doar romii care comiteau infracţiuni grave, însă documentele şi mărturiile supravieţuitorilor arată că au fost deportaţi şi romi care nu erau certaţi cu legea", susţine Adrian Furtună, co-autor al ultimei cărţi despre Holocaustul romilor, „Sostar na rovas?" (De ce nu plâng - n.r.). În continuarea argumentaţiei sale, Adrian Furtună precizează: „Un alt argument care susţine politica de purificare etnică a lui Ion Antonescu este acela că au fost deportaţi foarte mulţi romi care locuiau la sate, iar din mărturia sa reiese că problemele cele mai grave Proxy-Connection: keep-alive Cache-Control: max-age=0 au întâmpinate la oraş. Ultima întrebare pe care o mai putem ridica este: de ce nu a fost deportat şi acel segment de populaţie ne-romă cu antecedente penale, dacă s-ar fi dorit asigurarea siguranţei cetăţenilor?".
Printre romii deportaţi la Bug s-au aflat şi romi meseriaşi, stabiliţi în diverse localităţi din ţară unde aveau case construite şi se integraseră în comunitate. Elocventă în acest sens este scrisoarea lui Ion D. Păun. „invalid de război, domiciliat în com. Miloşeşti, jud. Ialomiţa", a cărui familie a fost ridicată de jandarmi, în timp ce se întorcea de la câmp. „Fiind vorba de o greşeală, întrucât familia mea nu e nomadă, ci stabilită din moşi-strămoşi în jud. Ialomiţa cu rosturi bine formate de meseriaşi, iar pe de altă parte mă întreţin pe mine, care nu mai pot munci din cauza rănilor căpătate în actualul război, vă rog să binevoiţi a dispune repatrierea lor, ca oameni ce pătimesc după urma unei greşeli momentane, aceştia neavând cazier şi sunt cunoscuţi ca având purtări bune în Societate", i-a scris Ion D. Păun ministrului de Interne din 1942.
Foametea
Foarte mulţi romi au murit în drum spre Transnistria, deoarece nu au reuşit să supravieţuiască condiţiilor inumane de transport. Supravieţuitorii Holocaustului povestesc că, ajunşi la Bug, au fost împărţiţi în mai multe categorii: unii au fost puşi să trăiască în casele părăsite de ruşi, câte patru familii la un loc; alţii au fost cazaţi în nişte hangare şi au trebuit să stea la comun câte 100 de persoane; unii au stat în corturi, iar alţii şi-au săpat bordeie în pământ. Supravieţuitorii îşi aduc aminte de foamea îndurată la Bug.
„Mergeam cu părinţii noştri pe câmp şi adunam boabe de porumb. Când n-aveam de unde, căutam prin gunoaie să ne salvăm zilele. În trei zile, am mâncat trei ştiuleţi de porumb. Ne cocea mama şi tata pe o tablă şi ne dădeau să mâncăm aşa, câte puţin la fiecare", rememorează Traian Crăciun, 78 de ani. „Erau momente în care răbdam cu zilele de foame", spune şi Niculae Iancu.
Canibalismul
Aflaţi în toiul iernii, când nu aveau ce să mai mănânce, supravieţuitorii Holocaustului îşi aduc aminte cu ruşine că au trebuit să mânânce carne de om. „Unuia i-a murit nevasta de tifos. A luat cuţitu şi i-a tăiat pulpele lu' nevastă-sa şi le-a mâncat", spune Radu Alexandrina, 82 de ani. „A murit o ţigancă de-a noastră şi au îngropat-o. Ţiganii piteşteni s-au dus imediat, au scos-o, au tăiat-o şi-au mâncat-o. Au mâncat carne de om", îşi aminteşte şi Paulina Vasile, 78 de ani.
„Pentru romii din România, Holocaustul a fost punctul culminant al unei istorii de rasism instituţionalizat şi excludere socială. România deţine recordul în Europa în ceea ce priveşte numărul romilor exterminaţi. Durerea nu poate fi cuantificată, măsurată, cântărită, mărturiile supravieţuitorilor Holocaustului nu ar trebui analizate, ci ele ar trebui lăsate să vorbească, pentru a demonstra ceea ce a fost şi pentru a opri repetarea tragediei", declară Dr. Delia Grigore, co-autor al cărţii „Sostar na rovas"

www.romanialibera.ro/.

"Si-or mancat copiii cruzi sau prajiti"



Din cauza foametei cum-plite pe care o indura, un grup de rromi din zona Si-biului povesteste cum a ajuns in timpul deportarii in Transnistria sa-si ma-nance rudele moarte. Pentru ei, canibalismul devenise un lucru obisnuit. Odata decedata victima, organele acesteia se transfor-mau, fie prajite, fie crude, in hrana pentru familia ra-masa in viata. Un reportaj despre cum s-a trait animalic in secolul al XX-lea.

TIGANII VAZUTI DE KUSTURICA


Bubamara


SATRA

Şatra despre care povesteşte Zaharia Stancu este forţată de jandarmi să plece spre o destinaţie incertă. "Nu vă aşteaptă nici un Rai dincolo de fluviu, omule! Aveţi ceva aur asupra voastră?", i se adresează un jandarm bulibaşei Him. "Asta era. Pretutindeni, lor, oamenilor oacheşi, şi acum ca şi mai înainte, când erau vremuri de pace, li se cerea de către jandarmi aur. Dădeau. Şi, în schimb, căpătau dreptul să umble prin sate şi să lucreze. Acum, de când cu războiul, aurul se ascundea, era mai rar şi mai scump, şi dacă războiul avea să mai dureze, aurul avea să devină şi mai scump.

DEPORTAREA TIGANILOR IN TRANSNISTRIA

Fostul lagar de internare a tiganilor de la Montreuil-Bellay (Vestul Frantei) a fost declarat monument istoric


Fostul lagar de internare a tiganilor de la Montreuil-Bellay (Vestul Frantei) a fost declarat monument istoric

Ţiganii - George Coşbuc



Dorm cîmpiile-n lumină.
Peste pacea lor senină
Cade soarele-n apus.
Un convoi s-arată-n zare...
Creşte-ncet pe drumul mare
Şi cum vine tot mai tare
Pulberea se-nalţă-n sus.

Imnul tiganilor expulzati

Tiganii....cultura si traditii

Despre tigani

Rromii şi viaţa lor zbuciumată în istorie

Rromii şi viaţa lor zbuciumată în istorie
Timp de secole, ţiganii din Ţările Române au jucat cel puţin două roluri foarte importante în viaţa economică: comercianţi-în special nomazii şi vânzătorii ambulanţi şi robii, sclavi rromi care făceau obiectul tranzacţiilor în această calitate. Potrivit documentelor istorice, robii ţigani au fost tranzacţionaţi la sud de Carpaţi timp de 500 de ani. În Gorj, cel mai mare proprietar de robi ţigani la jumătatea mileniului doi era Mânăstirea Tismana.

Tiganii in Romania

Tiganii in Romania

In tarile romane sunt semnalati in secolul XIV, fie ca mestesugari liberi organizati in satre, fie ca robi. In Evul Mediu, majoritatea tiganilor din tarile romane erau robi boieresti, domnesti sau manastiresti, ocupatiile lor principale fiind acelea de caldarari, fierari, aurari, spoitori sau cantareti.
In secolul XIX, sub influenta ideilor liberale ale revolutiei de la 1848, toti oamenii au fost declarati liberi si egali, robia tiganilor fiind definitiv abolita in 1856.

Originea si istoria tiganilor

Originea si istoria tiganilor

tigani1Tiganii sunt un grup etnic ce poate fi gasit aproape in toata lumea.
In Europa, cele mai importante si numeroase grupuri traiesc in Romania, Macedonia, Ungaria, Bulgaria, Cehia, Slovacia, Grecia, Spania si Serbia. In Asia, mai ales in Turcia, Caucaz, Iran si India. Tiganii au migrat chiar si in America si nordul Africii.
Se presupune ca numele de “tigani” provine din grecescul “athinganoi” tradus “a nu se atinge”. In alte limbi se spune zingari, tsigans, zigeuners, cigani sau cikani.