E Riţa, fecioara cu ochii sprinţari –
Cu sâni ca de piatră
Născută-n alaiul a zece cobzari,
Regină pe şatră.
Zglobie ca fulgul, cutreieră văi
Şi negre poene,
Iar ochii ei tineri îi joacă-n văpăi
Pe umede gene.
Cosiţa ei creaţă, pe umerii goi,
Îi cade-n inele,
Surâsu-i aruncă pe-ntregul zăvoi
Sclipiri de mărgele.
Aprinsă-i năframa ce-i flutură-n vânt,
Râd galbeni în plete –
Când trece cu-n zâmbet, zvârl cuşma-n pământ
Nomadele cete.
Când naşte sub corturi un cânt legănat
Şi-un zvon de sandale
Cu patimă cruntă ciocanele bat
În vechi nicovale.
Ea joacă sub vaierul strunii prelung
La focuri sărace,
Şi razele lunii fiinţa-i străpung
Cu sute de ace.
Uşor se mlădie, roteşte pe loc,
Dând chiot sălbatic,
Şi pare piciorul ei sprinten în joc,
Atins de jăratic.
Dispare-n vârtejuri, sar banii pe sân
Loviţi de furtună!
Şi geme ca vie sub meştere mâini,
Lăuta străbună.
Târziu stau nomazii la stele culcaţi,
Iar ea pe câmpie,
Sărută văzduhul cu ochi dilataţi
De-o sfântă beţie.
Despre istoria tiganilor
Pretutindeni, lor, oamenilor oacheşi, şi acum ca şi mai înainte, când erau vremuri de pace, li se cerea de către jandarmi aur. Dădeau. Şi, în schimb, căpătau dreptul să umble prin sate şi să lucreze. Acum, de când cu războiul, aurul se ascundea, era mai rar şi mai scump, şi dacă războiul avea să mai dureze, aurul avea să devină şi mai scump. În timp de război, numai oamenii erau ieftini, atât de ieftini, că aproape nu preţuiau nimic. Zaharia Stancu în Şatra
marți, 5 iulie 2011
Ţiganca
joi, 16 iunie 2011
Tiganii
Traducere de Alecu Donici
- Cu șatrele din loc în loc
- Țiganii prin Bugeac se poartă,
- Neprihănind al lor noroc
- Sau nestatornica lor soartă.
- Ei astăzi, iată, au rămas
- La mal de apă pentru mas.
- Cu țoluri rupte, afumate
- Căruțele le învelesc
- Pe deasupra pân' la roate,
- Apoi femeile gătesc
- Mâncare proastă și se pun
- Buluci lângă ceaun.
- În depărtare se privesc
- Cum caii pasc la iarbă verde,
- Iar după șatre dezlegați
- Șed urșii bine învățați,
- Gâlcevi și vorbe, și strigare,
- Amestecate cu cântare,
- Și sunetul de fierării
- Asurdă locul în câmpii,
- De drum ei iarăși fac gătire.
- Dar s-a trecut în vetre focul,
- Toți s-au culcat; în liniștire
- Răsună de departe locul,
- Numai cu glas de câini lătrând,
- Și uneori cai nechezând.
- Pe ceru-albastru și curat
- Cu stele multe-mpresurat.
- O lună de lumină plină,
- Trecea cu o mișcare lină,
- Sub șatră unul din țigani
- Cu capul înălbit de ani,
- Pe lângă foc încă ședea
- Și demâncatul pregătea.
- El aștepta cu nerăbdare
- Pe preaiubita lui fetică,
- Ce îndeseară, singurică,
- S-a dus la câmp pentru plimbare.
- Dar ea nu vine! luna trece!
- Moșneagul îngrijat petrece.
- Zamfira nu se vede! Nu-i!
- Și s-a răcit mâncarea lui.
- Dar iată e. În urma ii
- Un tânăr vine din câmpii.
- Țiganului necunoscut
- — Tătucă! fata i-a vorbit,
- Un om din lume neștiut
- Aflând, la noi eu am poftit,
- Străin fiind, dintru alt neam
- El vrea să fie și țigan;
- Pe dâns' dreptatea-l prigonește
- Și el Alecu se numește.
- Moșneagul
- Prea bucuros! la noi rămâi
- În astă noapte tu de mâi;
- Sau și mai mult, nădăjduiesc,
- Eu gata sunt să înlesnesc
- A ta petrecere aici,
- Cu parte după roduri mici,
- A ostenelilor lenoase.
- Deprinde-te și tu cu noi,
- Cu sărăcia cea voioasă,
- Și mâine dez-de-mânecate
- Într-o căruță amândoi
- Ne vom porni noi mai departe.
- Vrun meșteșug trebui să știi;
- Fierar bun, sau scripcar să fii,
- Sau poartă ursul tu prin sate.
- Alecu
- Prea bine.
- Zamfira
- Vom petrece noi
- Tot împreună, amândoi;
- Dar e târziu și nu-i nici lună,
- Să ne culcăm cu seară bună.
- Lumina cea de zi răsare;
- Moșneagul s-a sculat îndată.
- Trezind și pe iubita fată:
- — Zamfiro, scoală! Ziua mare!
- Sculați voi de acum, sculați!
- Și de gătit vă apucați.
- Odată toți au năvălit,
- Și șatrele au ridicat;
- Au strâns degrab', au înhămat
- Și iar în cale s-au pornit.
- Măgarii în spinare duc
- Copiii mici; iar ceialalți,
- Femei și fete și bărbați,
- După căruți pe jos se duc
- Toți peticiți și dezbrăcați.
- Ce veselie! Ce cântare!
- Ce vorbe, și ce vuiet mare!
- Răcnește ursul, câinii latră,
- Și scârție neunsa roată;
- Într-un cuvânt, a lor pornire
- E deșănțată la privire.
- Mâhnitul tânăr se uita
- La văi, la dealuri, la câmpii
- Și lucruri nouă căuta
- Între țigani și în pustii.
- A lui Zamfiră preaiubită,
- Cu negri ochi împodobită,
- Îl mângâia cu dezmierdare,
- Mărturisind a sa plecare.
- Dar el în sine tot purta
- O mâhniciune tăinuită,
- În inimă pecetluită;
- Și-adeseori nevrând ofta:
- Păsăruică mică,
- Tu nu știi de rău,
- Nimenea nu-ți strică
- Cuibușorul tău.
- Pe crenguță crești,
- Soarele răsare,
- Și tu cu cântare
- Lumea veselești.
- Primăvara trece
- Vine toamna rece,
- Oamenii urăsc,
- Oamenii jălesc.
- Păsăruica dulce
- La loc cald se duce,
- Șade-n altă țară
- Pân' de primăvară.
- Asemenea cu păsărica,
- Și tânărul nu avea loc,
- Deprinde nu putea nimica
- Nici nu credea el în noroc.
- A lui era mai lumea toată,
- Pentru de grijă-a sa purtare
- Lăsa la pronia înaltă,
- De mulțumiri, de desfătare
- Mai înainte el știa,
- Căci slăbiciunile ardeau
- În pieptul lui nepotolit.
- Viețuind în lume mare,
- De slavă el s-a măgulit,
- În toate a făcut cercare,
- Și cunoscându-le deșarte
- Acum el s-a ascuns departe.
- Dar focul nu mult va fi stins,
- Curând îl vom vedea aprins.
- Zamfira
- Iubite! spune ce gândești,
- Sau iarăși tu acum dorești
- De lume mare și de târguri?
- Alecu
- Ce să doresc! tu nu poți ști,
- Tu nici nu-ți poți închipui
- A târgurilor grele juguri,
- Unde n-ai gustul de viață,
- Nici suflă ei de dimineață
- Ca noi un aer răcoros
- Cu miros de câmpii frumos.
- Ei a iubi se rușinează,
- De fire prea se depărtează,
- Și voia lor o târguiesc,
- Metalului ei se jertfesc;
- În aur cred, lui se închină,
- Și lumea lor de rău e plină.
- Ce să doresc, a lor mândrie?
- Zâmbire cu fățărnicie?
- A lor nebună pizmuire?
- A lor deșartă strălucire?
- Zamfira
- Dar acolo sunt curți frumoase,
- Petrecere în adunări,
- Sunt multe lucruri arătoase;
- Și fetișoare de boieri.
- Alecu
- Cu mulțumire cumpărată
- Petrecerile nu sunt bune,
- Unde nu-i dragostea cea dreaptă,
- Și veselia-i mâhniciune.
- Iar fetele? tu-mi ești primită,
- Făr' de a lor împodobiri,
- Ș-a pietrei scumpe străluciri;
- Să nu te schimbi, a mea iubită,
- Eu însă într-un gând curat
- Voiesc cu tine să împart
- A mea din lume izgonire
- Și voie bună și mâhnire.
- Moșneagul
- Măcar că tu ai petrecut
- Între norodul cel bogat
- Și cu știință luminat,
- Tot ne iubești pre noi prea mult,
- Însă nu-i pururea plăcut
- Și traiul nostru, la acei
- Ce-n desfătare au crescut.
- Eu știu de la părinții mei
- O din vechime povestire:
- Pentru un om ce a trăit
- Aici de Roma surghiunit;
- Dar am uitat a lui numire;
- Împodobită însă fire
- Avea acel bătrân vioi,
- Viețuind el între noi
- Pe lângă Dunăre, spunea
- De ale lui nenorociri
- Și alte multe povestiri
- Cu mintea sa închipuia.
- Dar alții pentru dânș' prindea
- Prin mreajă peștii și vânat
- Și pentru iarnă-i pregătea
- Din blane, straie de-mbrăcat,
- Iar el nici c-a putut deprinde
- Nevoii îngrijăluiri,
- Și blestemând cu mari cuvinte,
- A soartei lui învăluiri,
- Zicea că dumnezeii grea
- Certare lui au rânduit
- Și moarte, drept bun dar, cerea.
- Din sânul patriei răpit,
- Ca un copil plângea cumplit
- El la aducerea aminte
- De zilele de mai nainte,
- Murind, a fost lăsat cuvinte
- A lui înstrăinate oase
- Să se mute la a lor pământ.
- Alecu
- O! iată soartă ticăloasă
- A unui scriitor vestit!
- A unui patriot slăvit!
- Poetule! Tu mie spune:
- Ce se numește slavă-n lume?
- A laudelor glăsuire!
- Din neam, la depărtatul neam!
- Ori după moarte tânguire!
- Sau în sfârșit istorisire
- Sub șatra a unui țigan?!!
- Uitând cu ură lumea mare,
- Acum Alecu de doi ani
- Petrece tot între țigani
- Într-o firească desfătare.
- Cu dânșii bine s-a deprins
- Și rareori el, ca prin vis,
- Abia mai aducea aminte
- Petrecerea de mai nainte.
- Vieții lui soție bună
- Cu dâns' Zamfira dimpreună
- Se duc cu ursul pe la sate,
- Alecu prea frumos mi-l joacă,
- Moșneagul daireaua bate,
- Toți pentru bun bacșiș se roagă;
- Și-așa petrec a lor viață.
- Într-o zi de dimineață
- Zamfira veselă cânta
- Și la Alecu se uita.
- Cântecul I*
- Arde-mă, frige-mă
- În foc vânat pune-mă.
- De m-ai frige pe cărbune,
- Ibovnicul nu-ți voi spune.
- Că el este tinerel,
- Drăgălaș și frumușel;
- Iar pe tine, bărbat rău,
- Eu de-acum nu te mai vreu.
- Și tu măcar pân' la moarte
- De m-ai bate, de m-ai arde,
- Și bucăți de m-ai tăia
- Tot voi face cum voi vrea.
- Alecu
- Ce nu mai taci, că am urât
- A voastre cântece țigănești.
- Zamfira
- Dreptate ai să le urăști,
- Că tocmai pentru tine cânt.
-
*
- Alecu
- Da' eu și fără de cântare
- Pricep ceva a ta plecare.
- Și visul meu de astă-noapte
- Îmi prevestește grele fapte.
- Zamfira
- În visuri crezi, om luminat?
- Un lucru foarte de mirat!
- Alecu
- Nu cred în visuri, nici nu vreu
- Să cred întru nimica eu,
- Și tu de-acum nu ai crezare;
- Iar visul meu fiind cumplit
- În suflet a întipărit
- O prea urâtă așteptare,
- Dar mai ales simțirea me
- Îmi prevestește oarece.
- Moșneagul
- La ce atâta supărare,
- Tu ți-ai făcut făr' de cuvânt?
- Alecu
- O! nu, eu foarte bine simt,
- Eu înțeleg a ei schimbare.
- Moșneagul
- A ta mâhnire temei n-are!
- Ea îi femeie! Tu iubești;
- Tu porți o dragoste cumplită,
- Statornică, nemărginită.
- Iar inimile femeiești
- Prea înfocat ne îndrăgesc
- Și iar degrabă ne urăsc.
- De-aceasta tu să nu te miri,
- Că uită-te-n albastrul cer
- Prin nouri luna cum plutește
- Ea tuturor împărtășește
- A sa lumină mângâioasă,
- Dintr-un oraș intră în alt,
- Și din acela vrea să iasă
- Lăsându-l iar întunecat;
- Și cine poate zice lunei:
- Stăi într-un loc fără mișcare,
- Sau cine stavilă va pune
- Femeii la a ei plecare?
- Alecu
- Dar cum mai înainte ea
- Pe mine tare mă iubea?
- Moșneagul
- Ascultă, eu să-ți spun de mine:
- Și eu în lume am iubit
- Mai mult pot zice decât tine,
- Nemăsurat fiind robit,
- Cunosc această pătimire
- Întâi țin minte eu abia.
- Pe Dunăre când nu avea
- Moscalii încă stăpânire.
- Pe când știam noi de sultan,
- Iar pașa de la Akerman
- Ocârmuia Bugeacul tot,
- Atuncea tânăr eu eram
- Și să-ți închipuiesc nu pot
- Cel dintâi foc ce s-au aprins
- Întru simțirea mea nestins.
- În scurt, ceea ce-am dorit
- Cu mare chef am dobândit,
- Dar un minut de fericire,
- A fost un vis, o nălucire.
- Nevasta mea numai un an
- Mi-a arătat ceva plăcere,
- Apoi fugind cu alt țigan
- M-a fost lăsat în supărare
- Și cu Zamfira mititică.
- Alecu
- Dar tu n-ai mai făcut nimică?
- Moșneagul
- Ce să mai fac! Și cine poate
- În silă dragoste a scoate?
- Iar oamenii petrec în lume
- Mai multe rele între bune.
- Alecu
- Eu nu-s așa! eu pân' la moarte
- Voi răzbuna a mea dreptate
- Găsindu-mi dușmanul dormind,
- Pe malul mării, neștiind,
- Că eu aproape sunt de dâns',
- Ș-atunci l-aș arunca în mare
- Și moartea cea făr' de scăpare
- O aș privi cu haz și râs.
- Ocrotitoarea acea bună
- A înfocatului amor.
- O noapte lină fără lună
- S-au pus pân' la ai zilei zori.
- Pe ceriu stele scânteiază
- Cu strălucitele lor raze.
- Țiganii toți au adormit;
- Alecu vis prea greu visează
- Și se trezește mult uimit:
- Zamfira lângă dânsul nu-i!
- Dar unde e?!.. În pieptul lui
- Se bate inima zuliară
- Întru mânia înfocată.
- El iese înarmat afară,
- Pe iarba cea înrourată
- O tăinuită urmușoară
- Se vede... El în nerăbdare
- Nu merge, ci, pot zice, zboară.
- Dar ce amarnică mirare!
- După movili se văd în zare
- Ca două umbre șopotind...
- El se oprește ascultând:
- Zamfira
- Mă duc de-acum.
- Țiganul tânăr
- Mai stai, puicuță!
- Zamfira
- Zău că mă tem, mă tem, drăguță.
- Țiganul tânăr
- Da' pentru ce atâta frică,
- Stai, nu te teme de nimică,
- Alecul tău va fi dormind...
- — Aici voi veți muri iubind!..
- Alecu groaznic a strigat,
- S-a repezit și a și dat
- În inimă cu iataganul.
- Mort a căzut atunci țiganul.
- Zamfira în așa uimire
- A zis cu deznădăjduire:
- — Ucigașule! mi-i frică
- De vărvăreasca ta pornire.
- Alecu
- Și tu dar lângă dânsul pică!
- (o lovește în inimă)
- Zamfira
- Ah! am iubit! Iubind și mor...
- Se revărsa de ziuă zori:
- Alecu după deal ședea
- Cu iataganul plin de sânge
- Și două trupuri reci privea,
- Iar când s-au început a strânge
- Țiganii toți pe lângă dâns',
- Atunci moșneagul cu mâhnire,
- Nevrând a face răsplătire,
- Apropiindu-se a zis:
- — Fugi, varvar om, tu de la noi,
- Te du la lumea ta cea mare
- Și lasă-ne întru uitare:
- Tu ești născut pentru război,
- Și te fălești cu deșteptare,
- Iar noi în rânduirea soartei
- Suntem sălbatici, dar firești,
- Științi n-avem pravilicești,
- Nici sânge nu vărsăm cu moarte,
- La suflet ne numim noi mici
- Și n-am ucis încă pe nime,
- Iar tu ești varvar! fugi de-aici!
- Te du, și Dumnezeu cu tine.
- Zicând aceste, au luat
- Țiganii trupurile moarte,
- Plângându-le le-au îngropat
- Și s-au pornit în altă parte.
- Numai o șatră în cîmpie
- Rămase singură, pustie.
- Așa când toamna dimineață
- Cucoarele se înarmează
- Și se pornesc cu strigăt mare
- La locuri calde pân' la vară,
- Iar una ce putere n-are,
- Fiind rănită-n aripioare,
- Rămâne singură, pătrunsă
- De mâhniciunea cea nespusă.
Romanta nomada
Romanta nomada
M-am nascut la voi in satra
In camp verde de mohor
Libera si fara griji
Ca o pasare in zbor
In camp verde de mohor
Libera si fara griji
Ca o pasare in zbor
Tata-mi cumpara sandale
Si rochii largi cu volane
Multi ar vrea sa ma peteasca
Dar n-am rochie de mireasa
Si rochii largi cu volane
Multi ar vrea sa ma peteasca
Dar n-am rochie de mireasa
Sus pe coama dealului
In tropotul calului
Cint cantecul vantului
Dragostea pamantului
In tropotul calului
Cint cantecul vantului
Dragostea pamantului
Sunt vanduta pe parale
Banii-mi zornaie in par
Dar n-am de iubire parte
Si-o sa ma usuc de dor
Banii-mi zornaie in par
Dar n-am de iubire parte
Si-o sa ma usuc de dor
As fugi singura-n lume
Sa mai pierd printre pustii
N-am nici nunta nici pomana
Vie moarta a cui oi fi?
Sa mai pierd printre pustii
N-am nici nunta nici pomana
Vie moarta a cui oi fi?
N-am nevoie de palate
De multi bani si bogatii
Caut iubirea curata
Si stiu ca n-o voi gasi.
De multi bani si bogatii
Caut iubirea curata
Si stiu ca n-o voi gasi.
Multi vor sa ma cucereasca
Si ma roaga sa-i urmez
Numai unul ma asteapta
Si pot numai sa-i visez
Si ma roaga sa-i urmez
Numai unul ma asteapta
Si pot numai sa-i visez
Unde este nici eu nu stiu
Lumea e atat de mare
Stau cu genunchii la gura
Si ma rog, doar de-ar apare!
Lumea e atat de mare
Stau cu genunchii la gura
Si ma rog, doar de-ar apare!
Ceruri albastre mi-l cata
In apele verzi si vii
In brazde de pamant, arate,
In roua stinsa-n campii
poezie de Luminiţa SoareIn apele verzi si vii
In brazde de pamant, arate,
In roua stinsa-n campii
Cntece tiganesti
Ocroteşte-mi, Doamne, neamul - satiră sau…. rugă
Uite-aşa ne ducem traiul
să ne câştigăm mălaiul.
Ruşinos, n-avem ce face,
mai cerşim cu bună pace,
ş-adunând nişte dolari,
creştem copilaşii mari.
să ne câştigăm mălaiul.
Ruşinos, n-avem ce face,
mai cerşim cu bună pace,
ş-adunând nişte dolari,
creştem copilaşii mari.
Rău ne-a mers vestea în lume,
de şmenari dar fără nume,
de hoţi şi de cerşetori,
criminali, vi-o-la-tori,
buni doar… numai la-nchisori.
de şmenari dar fără nume,
de hoţi şi de cerşetori,
criminali, vi-o-la-tori,
buni doar… numai la-nchisori.
Cu mâinile amprentate,
cunoscuţi chiar şi în State
că trăim doar din furate.
cunoscuţi chiar şi în State
că trăim doar din furate.
Toţi o apă şi o… Baltă,
cum te vede, cum te saltă,
mai ales italienii
ce-s mai hoţi ca… Toţi oltenii.
cum te vede, cum te saltă,
mai ales italienii
ce-s mai hoţi ca… Toţi oltenii.
Doamne fă-i să ştie odată,
că ţara mea nu-i o şatră.
Fă-i Doamne să ştie toţi,
că românii nu sunt hoţi.
că ţara mea nu-i o şatră.
Fă-i Doamne să ştie toţi,
că românii nu sunt hoţi.
Sunt un pic mai necăjiţi,
de necazuri, bântuiţi,
unii chiar mai jigăriţi,
dar la muncă? Mai cinstiţi.
de necazuri, bântuiţi,
unii chiar mai jigăriţi,
dar la muncă? Mai cinstiţi.
Ocroteşte-mi Doamne, neamul,
că şi el e robul tău,
e hulit cu prea mult patos,
n-are loc nici chiar pe Atos,
sunt român, îmi pare rău.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanucă şi el e robul tău,
e hulit cu prea mult patos,
n-are loc nici chiar pe Atos,
sunt român, îmi pare rău.
Popasul tiganilor
În noapte, sub poale de codru-nverzit,
E freamăt de glasuri, un tainic şoptit ;
Ard galbene flăcări şi-n zare de foc
Vezi chipuri sinistre grămadă-ntr-un loc.
Ţiganii, drumeţi cei vecinici ei sânt!
Cu ochii de fulger, cu pletele-n vânt;
La Nilul cel galben departe născuţi,
Ei arşi sunt de soare, de vânturi bătuţi
Aproape de flăcări, pe pajişte stau
Bărbaţii sălbatici şi chiote dau,
Femeile-aleargă mâncare făcând
Şi umplu paharul şi-l poartă pe rând.
Ei cântece cântä şi basmuri îşi spun
Din vremuri mai bune c-un alt cer mai bun
Bătrâna ţigancă, acolo sub brazi, ,
Descântece-nvaţă pe negri nomazi
Şi oacheşe fete se-nşirä la joc
În cerul cel magic al zärii de foc,
Răsună ghitara fierbinte şi-ntins
Şi jocul se-ncinge sălbatic şi-aprins.
În urmă se culcă, odihnă cătând ;
Le freamătă brazii s-adoarmă curând.
În vis, exilaţii pământului lor
Văd Sudul, o ţară, şi ei un popor.
Dar zorile roşii se varsă pe cer,
Frumoasele visuri fantastice pier.
Greu scârţâie carul, ei pleacă la pas —
Dar unde ? O viaţă de drum şi popas!
George Cosbuc
E freamăt de glasuri, un tainic şoptit ;
Ard galbene flăcări şi-n zare de foc
Vezi chipuri sinistre grămadă-ntr-un loc.
Ţiganii, drumeţi cei vecinici ei sânt!
Cu ochii de fulger, cu pletele-n vânt;
La Nilul cel galben departe născuţi,
Ei arşi sunt de soare, de vânturi bătuţi
Aproape de flăcări, pe pajişte stau
Bărbaţii sălbatici şi chiote dau,
Femeile-aleargă mâncare făcând
Şi umplu paharul şi-l poartă pe rând.
Ei cântece cântä şi basmuri îşi spun
Din vremuri mai bune c-un alt cer mai bun
Bătrâna ţigancă, acolo sub brazi, ,
Descântece-nvaţă pe negri nomazi
Şi oacheşe fete se-nşirä la joc
În cerul cel magic al zärii de foc,
Răsună ghitara fierbinte şi-ntins
Şi jocul se-ncinge sălbatic şi-aprins.
În urmă se culcă, odihnă cătând ;
Le freamătă brazii s-adoarmă curând.
În vis, exilaţii pământului lor
Văd Sudul, o ţară, şi ei un popor.
Dar zorile roşii se varsă pe cer,
Frumoasele visuri fantastice pier.
Greu scârţâie carul, ei pleacă la pas —
Dar unde ? O viaţă de drum şi popas!
George Cosbuc
[ Short URL ... ]
miercuri, 15 iunie 2011
Rondelul tiganilor
Tiganii merg fără-ncetare-
Nu stiu nici ei când au pornit,
Dar se tot duc necontenit,
Impinsi de-o vecinica chemare.
Cu galbeni ochi pierduti în zare,-
De când se stiu s-au pomenit-
Tiganii merg fără-ncetare:
Nu stiu nici ei când au pornit.
Mereu tigani, -cu mic, cu mare,
Au tot născut si-au tot murit-
Si tot spre visul ne-mplinit,
Rapiti de-aceeasi aiurare,
Tiganii merg fără-ncetare.
Alexandru Macedonski
TIGANEASCA
La o margine de sat
Sta o satra de tigani
O tiganca frumusica
Mi-a zâmbit de sub castani.
Refren: Tigancusa esti frumoasa
Tigancusa mea
Te iubesc de-o viata
Si nu te pot uita.
Trece vara, vine iarna,
Pleaca satra de tigani
Si cu ea pleaca tiganca
Ce-am iubit-o sub castani.
Trece iarna, vine vara,
Vine satra de tigani
Dar tiganca frumusica
A fugit cu alt tigan.
Sta o satra de tigani
O tiganca frumusica
Mi-a zâmbit de sub castani.
Refren: Tigancusa esti frumoasa
Tigancusa mea
Te iubesc de-o viata
Si nu te pot uita.
Trece vara, vine iarna,
Pleaca satra de tigani
Si cu ea pleaca tiganca
Ce-am iubit-o sub castani.
Trece iarna, vine vara,
Vine satra de tigani
Dar tiganca frumusica
A fugit cu alt tigan.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)