videoDeportarea romilor în Transnistria a fost decretată pe 1 mai 1942 şi a început o lună mai târziu, când au fost îmbarcaţi în trenurile către Transnistria primii 11.441 de romi - 2.352 de barbaţi, 2.375 de femei şi 6.714 copii. Alţi 13.176 de romi sedentari au fost deportaţi în septembrie 1942. Datele provin din raportul Comisiei Wiesel despre Holocaust. Cele două loturi de romi trimise în Transnistria reprezentau la vremea respectivă aproximativ 12% din totalul populaţiei rome recenzate în 1930, care era de 262.501 de persoane rome.
Deportarea
Deportarea romilor nu a avut, oficial, o motivaţie rasistă, ci una de natură socială. În 1942, ordinul Mareşalului Antonescu a fost clar: „Toţi ţiganii nomazi, acei cari nu-şi pot justifica existenţa şi acei cu condamnări, vor fi adunaţi prin grija organelor Jandarmeriei şi trimişi până la 1 noiembrie a.c. în Transnistria".
„Consider, în condiţiile în care criteriul de deportare ar fi fost doar cel de natură socială, al menţinerii siguranţei populaţiei, că ar fi trebuit să fie deportaţi doar romii care comiteau infracţiuni grave, însă documentele şi mărturiile supravieţuitorilor arată că au fost deportaţi şi romi care nu erau certaţi cu legea", susţine Adrian Furtună, co-autor al ultimei cărţi despre Holocaustul romilor, „Sostar na rovas?" (De ce nu plâng - n.r.). În continuarea argumentaţiei sale, Adrian Furtună precizează: „Un alt argument care susţine politica de purificare etnică a lui Ion Antonescu este acela că au fost deportaţi foarte mulţi romi care locuiau la sate, iar din mărturia sa reiese că problemele cele mai grave Proxy-Connection: keep-alive Cache-Control: max-age=0 au întâmpinate la oraş. Ultima întrebare pe care o mai putem ridica este: de ce nu a fost deportat şi acel segment de populaţie ne-romă cu antecedente penale, dacă s-ar fi dorit asigurarea siguranţei cetăţenilor?".
Printre romii deportaţi la Bug s-au aflat şi romi meseriaşi, stabiliţi în diverse localităţi din ţară unde aveau case construite şi se integraseră în comunitate. Elocventă în acest sens este scrisoarea lui Ion D. Păun. „invalid de război, domiciliat în com. Miloşeşti, jud. Ialomiţa", a cărui familie a fost ridicată de jandarmi, în timp ce se întorcea de la câmp. „Fiind vorba de o greşeală, întrucât familia mea nu e nomadă, ci stabilită din moşi-strămoşi în jud. Ialomiţa cu rosturi bine formate de meseriaşi, iar pe de altă parte mă întreţin pe mine, care nu mai pot munci din cauza rănilor căpătate în actualul război, vă rog să binevoiţi a dispune repatrierea lor, ca oameni ce pătimesc după urma unei greşeli momentane, aceştia neavând cazier şi sunt cunoscuţi ca având purtări bune în Societate", i-a scris Ion D. Păun ministrului de Interne din 1942.
Foametea
Foarte mulţi romi au murit în drum spre Transnistria, deoarece nu au reuşit să supravieţuiască condiţiilor inumane de transport. Supravieţuitorii Holocaustului povestesc că, ajunşi la Bug, au fost împărţiţi în mai multe categorii: unii au fost puşi să trăiască în casele părăsite de ruşi, câte patru familii la un loc; alţii au fost cazaţi în nişte hangare şi au trebuit să stea la comun câte 100 de persoane; unii au stat în corturi, iar alţii şi-au săpat bordeie în pământ. Supravieţuitorii îşi aduc aminte de foamea îndurată la Bug.
„Mergeam cu părinţii noştri pe câmp şi adunam boabe de porumb. Când n-aveam de unde, căutam prin gunoaie să ne salvăm zilele. În trei zile, am mâncat trei ştiuleţi de porumb. Ne cocea mama şi tata pe o tablă şi ne dădeau să mâncăm aşa, câte puţin la fiecare", rememorează Traian Crăciun, 78 de ani. „Erau momente în care răbdam cu zilele de foame", spune şi Niculae Iancu.
Canibalismul
Aflaţi în toiul iernii, când nu aveau ce să mai mănânce, supravieţuitorii Holocaustului îşi aduc aminte cu ruşine că au trebuit să mânânce carne de om. „Unuia i-a murit nevasta de tifos. A luat cuţitu şi i-a tăiat pulpele lu' nevastă-sa şi le-a mâncat", spune Radu Alexandrina, 82 de ani. „A murit o ţigancă de-a noastră şi au îngropat-o. Ţiganii piteşteni s-au dus imediat, au scos-o, au tăiat-o şi-au mâncat-o. Au mâncat carne de om", îşi aminteşte şi Paulina Vasile, 78 de ani.
„Pentru romii din România, Holocaustul a fost punctul culminant al unei istorii de rasism instituţionalizat şi excludere socială. România deţine recordul în Europa în ceea ce priveşte numărul romilor exterminaţi. Durerea nu poate fi cuantificată, măsurată, cântărită, mărturiile supravieţuitorilor Holocaustului nu ar trebui analizate, ci ele ar trebui lăsate să vorbească, pentru a demonstra ceea ce a fost şi pentru a opri repetarea tragediei", declară Dr. Delia Grigore, co-autor al cărţii „Sostar na rovas"
www.romanialibera.ro/.
